Sa ne luam la tranta WithSatan!

DIalog fictiv,undeva intr-o noapte de intrebare,de analizare a sinelui....intrebari....obsedante...

Ti-e teama?
Da.
De ce?
Sunt singur.
De ce?
De ce nu?
Vrei sa fii singur?
Da.
Atunci de ce ti-e frica?
De tacere.
A cui?
A mea.
Nu inteleg.
Mi-e frica de propia tacere,de ziua in care nu o sa mai am nimic sa-mi spun.
Dar lumii nu vrei sa spui nimic?
Nu cunosc lumea.
Dar ea te cunoaste?
Pentru mine lumea nu exista,e un termen ambiguu,care nu-mi place.
De ce?
Nu cunosc lumea si totusi trebuie sa fac parte din ea.
Traiesti ,deci ar trebui s-o cunosti.
De ce?
A trai presupune cunoasterea propiului loc in lume.
Nu.
Nu,ce?
Eu traiesc,dar lumea e moarta.Cunosc lume nu lumea.
Ti-e frica?
Da.
Ar trebui?
Nu.
Atunci?
Mi-e frica sa fiu inteles,sa ma pierd intre ceilalti.
Cum?
Explicandu-ma as pierde o parte din mine,m-as extinde pana as inceta sa fiu eu insumi.
Ar fi rau?
Da.
Mereu?
Nu,insa nu pot risca.
Frica e un lucru rau?
Nu.
O urasti?
O iubesc.
De ce?
Findca e parte din viata.
Ce e viata?
Nu stiu,o traiesc,o iubesc.
Cum poti iubi ce nu cunosti?
Usor,iubesc necuprinsul,iubesc abisul,iubesc tot ce nu e inteles,tot ce iti schimba insasi fibra,tesatura gandului,a visului.
Visezi?
Visez o lume.viata,pe mine.
Cosmar?
Perpetuu,dar iubesc.
Ce?
Cosmarul,cel mai scump vis.
Cosmarul nu e rau?
Traiesc,visez si am cosmaruri,sunt om,iubesc.
Ce e cosmarul?
Sunt eu bantuindu-ma,nu moarte,nu durere,doar un eu diferit,banal.
Urasti banalul?
Nu urasc nimic,insa daca ar fi ceva de urat atunci e banalul din mine,lipsa intrebarii.Vocea,Tu.
Eu?
Da.
Cine sunt Eu?
Cosmarul,tu esti eu,ma bantui,ma fascinezi.
Eu?
Da tu,vocea,imboldul,stropul de indoiala.Ce ma arde,ce ma transfigureaza,ce ma face sa ma indoiesc.
Dar cine esti Tu?
Eu sunt Eu.
Oare?Oare nu esti Eu?Oare nu tu esti cosmarul?
Ba da.Eu sunt eu,propiul cosmar,viata,Eu sunt Tu si Eu,indoiala si iubirea,acceptare.Iubesc sa traiesc.
De ce?
Traiesc pentru a trai,pentru a nu muri.Fizic?
Nu,nu vreau ca indoiala din mine sa moara.
De ce?
pentru ca fara Tine,fara Mine as fi banal,un recipient gol,unul dintre ei.
Care ei?
Ei,cei ce au uitat sa traiasca,sa viseze sa iubeasca,cei ce se complac in banal si frustrare.Se opun schimbarii,transfigurarii naturale.
Te schimbi?
Tu ma schimbi si iti multumesc.
Daca Eu sunt Tu,de ce imi multumesti?
Imi multumesc mie.Fiindca sunt singur,nu vorbesc,dar nu tac,nu sunt tacere,nu sunt moarte.
Ce e moartea?
Un sfarsit.
Nu inceput?
E sfarsitul cantecului vietii,al simfoniei tacerii.
Vei muri?
Da.
Fizic?
Da.
Ti-e frica?
Nu.
Nu ti-e frica de moarte?
Nu.
Dar de ce ti-e teama?
De eterna tacere pe care o existenta si o moarte banala il semnifica.
Deci nu de moarte ti-e frica.
Nu.
Dar de ce?
De o existenta irosita,de o clipa pierduta,de un moment irosit.
Cum vezi moartea?
O eternitate de faurire a sinelui,de inventare a nui nou tel,al unui nou Dumnezeu.
Pana la a trece puntea ce vei face?
Deja fac,gandesc,creez,traiesc.
Insa nimic nu e etern.
Nici eu,doar avantul si gandul meu.....